Boezewoesj

Adevărata flamandă este o limbă înflorită, cu cuvinte foarte ciudate pentru olandezi. Ca „boozewoesj”. Aceasta se referă la o regiune sau un loc ciudat, îndepărtat și inospitalier. Nu-l întreba pe Inchizitor de unde vine cuvântul, probabil undeva dintr-o amintire colonială îndepărtată, când Belgia era încă mândrul proprietar al Congo-ului.

În urmă cu aproximativ trei ani, Inchizitorul a intrat în jungla thailandeză, Isaan. Oricât de înțelept este el, a decis să stabilească dacă era potrivit pentru încă o relocare după nouă ani în Pattaya, „enclava farang” prin excelență. La urma urmei, toată lumea se întâlnește la un moment dat cu iubirea vieții lor.

De-a lungul anilor, Inchizitorul fusese acolo, ba chiar dormise acolo. Buriram și Nakhom Panom. Ieșirea cu vecinii din Pattayan care vizitau familia. Dar era atât de răsfățat încât de fapt habar nu avea despre viața reală Isan. I s-a dat de mâncare pui și cartofi prăjiți.

Am un dormitor privat cu aer condiționat. Nu ar trebui să poarte papuci din cauza insectelor. Chiar nu am făcut altceva decât să petrec. Acum lucrurile erau pe cale să devină serioase

Până, să zicem, Udon Thani, totul era încă de recunoscut, dar după aceea a devenit diferit. Construcția obișnuită a făcut loc unui spațiu mult mai deschis, încă mult teren cultivat, dar care treptat devine mai puțin, peisajul devine oarecum mai sălbatic. Mijloacele de transport încep să pară cam uzate, lucruri șubrede fără nume de marcă. Și conduc mult mai încet aici.

Cu cât te apropii de sat, cu atât drumurile sunt mai rele. Mai întâi asfalt, dar treptat apar multe gropi. Apoi un fel de drum de beton pe care oamenii au uitat să pună rosturi de dilatație, plăcile de beton par să plutească independent unele de altele. Și apoi pur și simplu drumuri de pământ, care se transformă în drumuri aventuroase din savană când plouă.

În plus, nu toate semnalizatoarele de viraj mai sunt traduse în engleză, ceea ce face lucrurile și mai confuze. Cititorii fideli știu deja că Inchizitorul are o aversiune față de instrumentele moderne, cum ar fi planificatorii de rute. Și, în ciuda instrucțiunilor soției sale, se rătăcise deja de câteva ori.

După aproximativ unsprezece ore de condus cu doar scurtele opriri necesare, pe chipul iubitei Inchizitorului apare un zâmbet fericit: mai sunt doar câțiva kilometri și vom ajunge în satul meu. Pe acel ultim drum de savană, cu gropi care fac să geme căruța Inchizitorului, conducem ultimii kilometri printr-o pădure care se transformă în nesfârșite câmpuri de orez. Iar Inchizitorul suferă un nou șoc cultural.

Satul începe brusc, anterior nu se vedea nicio clădire. În cea mai mare parte, case de lemn șubrede, cu pământ bătut la parter, unii își țin porcii acolo sau își lasă bivolii să petreacă noaptea aici. Sau e plin de gunoaie cu un hamac ici și colo.

Fără dezvoltare de panglică, de îndată ce satul se termină ai din nou câmpuri și păduri, așa că aproape că nu ai repere. Găinile, câinii și bivolii traversează drumul.

Ne oprim la casa mamei ei și avem puțin timp să ne revenim din plimbare. Vecinii și familia au fost avertizați, de aici toate apelurile telefonice din mașină. Și mai întâi o oprire la cumpărături la ceea ce De Inquisitor aproape că nu părea un magazin - o cameră de zi cu marfă în ea, dar berea este ieftină, iar Lao Kao și mai ieftin. Oamenii sunt curioși și vesel politicoși. Dar thailandezul învățat laborios este de puțin folos aici Inchizitorului: oamenii îl înțeleg, dar el nu înțelege pe nimeni. Wow.

Doar când băutura achiziționată a fost consumată complet și Inchizitorul consumă rapid restul de 7/11 mâncare de pe drum, putem merge să dormim în casa mamei. Pe un covor de bambus. Fără ferestre, ci obloane deformate din lemn în care țânțarii și alți paraziți zboară sau se târăsc fericiți. Și cald, fără aer condiționat, doar un ventilator care anunță cu voce tare că sfârșitul lui este aproape. Inchizitorul aude constant și alte zgomote ciudate, a doua zi se raportează că între căpriorii de lemn sunt șobolani. Da, și dușul? Un vas de piatră cu apă rece ca gheața pe care iubita îl aruncă cu bucurie peste trupul Inchizitorului. Și dimineața – mult prea devreme, înainte de răsăritul soarelui, repetând acel ritual. Mmm, frumos, dar dușul împreună în Pattaya este mult mai distractiv.

În următoarele zile, Inchizitorul rătăcește adesea prin zonă. Nu cunoaște pe nimeni, dar toată lumea îl cunoaște. Mulți vor să aibă o discuție, ceea ce duce la situații hilare. Ceea ce odată păreau case slăbite se dovedesc a fi case pitorești și chiar întreținute în mod rezonabil. Faptul că animalele petrec adesea timp sub el este atât convenabil, cât și economic - nu trebuie să construiască un grajd suplimentar și au animalele imediat la îndemână pentru a le duce la pășuni. Terenul de construcție este examinat, se achiziționează o saltea – spatele unui farang nu poate ține acea covorașă de bambus, mama începe să învețe despre creierul ciudat al Inchizitorului și despre umorul chiar mai ciudat.

Iubita lui vrea să-l transforme într-un Isaan farang cât mai repede posibil și este neînduplecată în relația cu oamenii, în ceea ce privește limba și cultura. Fără răsfăț, fără precauție suplimentară. Intră în câmpurile de orez în papuci. Mergând să prindă broaște în pădure după o ploaie, dar atrag și șerpi, o întâlnire apropiată înseamnă că papucii sunt înlocuiți cu „bottinekes” – flamand pentru cizme.

Inchizitorul începe să învețe despre bucătăria crudă Isan și chiar se distrează cu faptul că strângerea ouălor de la micul dejun seamănă cu un Paște de zi cu zi: găinile se plimbă în voie, așa că îi pun unde vor și trebuie să mergi să le cauți. Că mai întâi trebuie prins peștele.

Friptura aceea poate fi mâncată mâine pentru că un fermier sacrifică o vacă în acea dimineață, poți să te duci să vezi cum o fac ti-rak.

Acel pui va fi mâncat în curând, dar mai întâi să prindem unul. Că în frigiderul mic sunt doar băuturi, dar că în zece minute încă se plimbă cu legumele în mână. Ciuperci din pădure. Farang-legume necunoscute din diverse plante și arbuști.
Și apoi pentru arome și vitamine suplimentare: furnici roșii cu ouăle lor. broaște. Mici păsări. Șarpe – nu e frumos. Câine, dar Inchizitorul va afla abia mai târziu. Dacă nu ar fi trebuit să anunțe că vrea să încerce asta.

După o săptămână, prejudecățile Inchizitorului au dispărut. Aceștia sunt oameni din natură, care trăiesc astăzi. Vor să fie veseli. Care își prețuiesc cultura.

Care împărtășesc totul unul cu celălalt fără excepție și mai mult sau mai puțin așteaptă asta de la tine. Dar avem mult mai mult din tot ceea ce credem că ne epuizează. Și chiar dacă nu împărtășești, ei vor continua să te respecte, până la urmă tu ești străinul. Vor înțelege sentimentul meu de intimitate, atâta timp cât nu exagerez. Vor dori să guste din bucătăria mea, dar, din fericire, nu le va plăcea. Și fiica prietenei este atât de fericită că mama ei s-ar putea întoarce să locuiască în sat după zece ani. Inchizitorul a fost prieten cu ea din prima zi, are același tip de umor ca și al tău cu adevărat.

Inchizitorul decide să surprindă. El este mulțumit, iubita este peste lună, mama ei este puțin îngrijorată. Călătoria de întoarcere este o bucată de tort. Odată ajuns la Pattaya, Inchizitorul tânjește deja după tăcerea lui Isaan. Dar decideți să vă bucurați de apa caldă de la duș pentru un timp. Paravanele de țânțari de la ferestre. Căpriori fără șobolani. Și nenumăratele restaurante și baruri – el nu a descoperit niciunul acolo. Și începe să deseneze planurile de construcție.

– Mesaj repostat –