Iezuiții în Siam: 1687
În scopul disertației mele, lucram din nou la biblioteca universitară din Amsterdam, când ochii mi-au căzut pe un titlu foarte intrigant al unei cărți foarte vechi pentru vizitatorii Thailandei:
VOYAGE DE SIAM DES PERES JESUITES, Envoyés par le Roy […] cu observații astronomice și observații fizice, geografice, hidrografice și istorice. Amsterdam, 1687.
Bineînțeles că a trebuit să-mi știu despre asta și am pus cartea dezgropată din colecțiile speciale și pusă la dispoziție pentru inspecție. Bineînțeles că nu ai voie să iei acasă cu tine o astfel de carte veche, fie și doar pentru a nu fi tentat să decupezi gravurile din carte, să le încadrezi și să le vinzi individual în Oudemanhuispoort!
Cartea a fost scrisă de unul dintre părinții pasionaților de călători, Guy Tachart, și descrie călătoria pe care compania a făcut-o în numele Regelui Soare de la Brest prin Capul Bunei Speranțe și Bantam (Java) până în capitala de atunci Siam, care conform lui poartă numele de Cung Si Aya Tha Ya. Acest lucru ne readuce pe un teritoriu familiar. În această capitală au de-a face cu portughezul Constantin Phaulkon la curtea siamei, care lucrase pentru regele de atunci și avea mai mult sau mai puțin funcția de prim-ministru, deci un om foarte puternic. Părinții și-au dat seama curând că nu vor putea realiza mare lucru și s-au mulțumit să-și hrănească ochii și urechile și să învețe cât mai multe despre moravurile, obiceiurile și părerile religioase ale siamezilor. Guy relatează acest lucru în detaliu și este distractiv să citești la ce observații au ajuns, mai ales în domeniul religiei. Iată câteva anunțuri notabile despre asta.
Potrivit lui Guy, religia lor arată atât de multe asemănări cu credința catolică (desigur, singura credință adevărată pentru el și pentru părinții săi), încât este aproape inevitabil ca Evanghelia să fi fost revelată și siamezilor cu mult timp în urmă, dar că a fost schimbată și coruptă de-a lungul timpului de ignoranță și de preoții lor. Un bun exemplu de conversie antică iezuită și de încorporare!
Siamezii cred într-un Dumnezeu care este o ființă perfectă, compusă din trup și minte, care ajută oamenii dându-le o lege, arătându-le cum să trăiască corect, învățându-i adevărata religie și învățându-i știința necesară. Guy observă, de asemenea, că siamezii nu sunt de fapt interesați de nicio știință și că sunt doar curioși de ce le va aduce viitorul: în acest scop se consultă cu astrologii și practică tot felul de alte forme de superstiție.
Biserica Sfântul Rozariu de pe malul râului Chao Phraya din Bangkok (1887) – (Wild Alaska Ken / Shutterstock.com)
Fericirea Dumnezeului lor este perfectă numai atunci când moare fără să se naște din nou, căci atunci nu mai este un obiect al nenorocirii și mizeriei. Oamenii pot deveni și Dumnezeu, dar numai după un timp considerabil, pentru că trebuie să fi obținut mai întâi virtutea perfectă. Acum este clar că Guy vorbește despre Buddha, dar ciudat este că acest nume nu apare în toată cartea! O omisiune surprinzătoare sau există un truc iezuit în spate?
Potrivit lui Guy, ei își numesc zeul Sommonohodom, și spune câteva lucruri interesante despre acest personaj, dar asta ar merge prea departe aici. El explică de ce, cel mai probabil, creștinismul nu va putea să se așeze în acea țară: siamezii detestă crucea lui Hristos pentru că dacă Hristos ar fi fost drept, dreptatea și bunătatea lui l-ar fi protejat de această pedeapsă oribilă pe care a suferit-o furia duşmanilor săi.
Siamezii cred că cerul și pământul nu au fost create, ci au existat pentru totdeauna și nu vor avea sfârșit. Pământul este plat și pătrat, plutește pe ocean și este înconjurat de un zid extrem de puternic și minunat de înalt. Există un rai și un iad care să servească drept recompensă sau pedeapsă temporară pentru ființele care le-au câștigat până când se reîncarnează din nou. Preoții lor sunt priviți ca adevărați imitatori ai lui Dumnezeu, care au puțin de-a face cu lumea. Nu salută niciodată un laic, nici măcar regele însuși. Poruncile principale pentru laici sunt:
- închinarea lui Dumnezeu și a Cuvântului său, precum și preoților și călugărilor săi;
- nu fura;
- a nu minți și a înșela;
- nu bea alcool;
- să nu omoare ființe vii (oameni și animale);
- a nu comite adulter;
- post de sărbători;
- nu lucrează în acele zile.
Dacă compari această listă cu Cele Zece Porunci, îți lipsește în mod surprinzător porunca de a-ți onora tatăl și mama, care este un principiu solid în cultura thailandeză. În afară de asta, este destul de asemănător, cu excepția alcoolului, desigur. Acest lucru este, de asemenea, evident, pentru că marea majoritate a acelor porunci provin din faptul că omul este o ființă socială, un animal de turmă cu morala asociată. Nu ai nevoie de un zeu care să conceapă și să prescrie asta.
Chiar mai distractiv decât să privești o altă cultură cu proprii ochelari este să privești o altă cultură prin ochii cuiva dintr-o altă cultură și/sau dintr-un timp complet diferit (care este aproape același lucru)!
– Postare repostatăt -
Îți mulțumim că ai împărtășit descoperirea ta, Piet. Foarte interesant! Textul unei cărți ca aceasta nu a fost digitizat de bibliotecă pentru a-l face disponibil pe scară largă?
Cartea a fost într-adevăr digitalizată și este disponibilă gratuit la https://books.google.be/books?id=vZMOAAAAQAAJ&printsec=frontcover&hl=nl&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false
O traducere în olandeză a cărții poate fi găsită la: https://goo.gl/3X7CYJ
Interesant articol! Câteva completări.
Constantin Phaulkon era grec și nu portughez. El a fost executat împreună cu adepții săi și prințul moștenitor siames în iunie 1688, în vreme ce patronul său regele Narai era pe moarte. Succesiunile la tron în Siam erau adesea afaceri sângeroase.
Așa a spus abatele de Choisy, care a făcut parte dintr-o vizită diplomatică în Siam în 1685, despre Phaulkon (din: Mémoires pour servir à l'histoire de Louis XIV, 1983:150)[
„A fost unul dintre cei din lume care au cel mai mult inteligență, liberalitate, măreție, îndrăzneală și era plin de proiecte mărețe, dar poate că voia doar să aibă trupe franceze pentru a încerca să se facă rege după moartea lui. maestru, pe care îl vedea ca fiind iminent. Era mândru, crud, fără milă și cu o ambiție exagerată. El a susținut religia creștină pentru că l-a putut sprijini; dar nu aș fi avut niciodată încredere în el în lucruri în care nu era implicată propria lui avansare”
Sommonokhodom este cel mai probabil corupția lui Sramanan Gautama („Ascetul Gautama”). Buddha are multe nume. În secolul al XVII-lea, cuvântul „budism” nu ajunsese încă în Europa. În thailandeză, Buddha este desigur numit phráphoéttáchâo.
Călătorii europeni ai vremii aproape toți credeau că Buddha este un zeu. Deși vă puteți imagina ceva despre asta la o examinare superficială, aceasta nu pledează în favoarea cunoștințelor, minuțiozității și capacităților intelectuale ale acestor iezuiți. Fără îndoială, siamezii au găsit credința creștină la fel de superstițioasă în care aveau dreptate.
Un „truc iezuit” este un termen peiorativ folosit de adversarii lor pentru dexteritatea pe care ordinul, căzut din grație, trebuia să o demonstreze pentru a proclama ceea ce ei au văzut ca un adevăr sincer care nu era în conformitate cu (atunci) Tirania ortodoxă romană, pur și simplu pentru a evita cenzura și represiunea grea. Acest termen este folosit și în articolul de blog pentru suspiciuni nejustificate, deoarece, așa cum a indicat deja Tino Kuis:
În „Buddhism and Science: A Guide for the Perplexed”, University of Chicago Press, 2009, autorul Donald S. Lopez Jr. este așa: „Părintele Tachard are de spus despre Buddha, pe care îl numește Sommonokhodom, redarea sa a pronunției thailandeze a epitetului lui Buddha, Śramaņa Gautama, ascetul Gautama:” (Următorul citat în limba engleză corespunde aproximativ cu versiunea online în limba franceză a raportului iezuit discutat, legată de „Marc”.)
Transliterarea „Gautama” (în sanscrită completă: Siddhārtha Gautama, sau Pali: Siddhattha Gotama) este mai modernă decât „khodom”, dar cu siguranță pentru cei care nu vorbesc engleza duce la o pronunție a numelui personal care este mai puțin asemănătoare cu thailandeză. Întrucât există mai mulți Buddha în învățătura budistă, era firesc ca iezuitul să-l menționeze pe cel mai faimos, glorificat ca o cvasi-zeitate, prin numele său personal și (ca curtoazie sau pentru a-l deosebi de posibili omonimi) unul dintre titlurile sale. . Deși Noul Testament are doar 1 Mântuitor, un marțian obiectiv și conștiincios care nu a auzit niciodată termenul „creștinism” nu l-ar descrie ca „Hristos”, ci pur și simplu ca „Domn Isus”.
Mulțumesc Tino pentru adăugare. Constantin Phaulkon era într-adevăr grec. Numele său în greacă este Κωσταντής Γεράκης sau Konstantinos Gerakis. Gerakis înseamnă șoim în engleză și, prin urmare, șoim în olandeză. Nu am înțeles niciodată de ce numele lui grecesc a fost tradus în engleză în Siam.
Scuze pentru traducerea incorectă a numelui grecesc al lui Constantin Phaulkon, ar trebui să fie Κωνσταντῖνος Γεράκης. Apropo, regele Narai îi acordase lui Constantin Phaulkon titlul de Chao Phraya Wichayen (เจ้าพระยาวิชาเยนทร์).
acest articol a căzut din rai, pentru a rămâne în stil. Sunt ocupat să adun materiale despre locul creștinismului în Nepal. Știu că iezuiții au făcut multe în preajma cutremurului din 2015, dar că unele mișcări protestante sunt foarte insistente în a-și proclama viziunea. Toate informațiile sunt binevenite.
Mulțumesc pentru împărtășire, întotdeauna mă bucur să vezi o viziune diferită asupra unei țări. De asemenea, îi mulțumesc lui Tino pentru comentariile suplimentare.
Acum că Phaulkon avea o soție cu sânge portughez amestecat Maria Guyomar de Pinha, după moartea soțului ei a devenit sclavă în bucătăria regală. Influența ei asupra bucătăriei thailandeze este enormă, deoarece aproape toate deserturile tradiționale thailandeze sunt de origine portugheză și introduse de ea.
Nu au găsit acești misionari și KRK în Ayutthaya? Sfântul Iosif?
Pentru oamenii care sunt interesați de istoria Siamului, multe reprintări ale cărților interesante despre Siam au fost publicate de White Lotus, care se află în Hua Yai, adesea traduse și în engleză.
Cărțile în traducere pe care White Lotus le-a publicat sunt, printre altele, munca mea.
Pentru a rămâne în stare, un alt punct de vedere creștin curios asupra țării poate fi găsit într-una dintre acele traduceri în engleză: Description of the Thai Kingdom sau Siam. Thailanda sub regele Mongkut, de monseniorul Jean-Baptiste Pallegoix, publicată în 1854. Este cea mai bună descriere a manierelor și obiceiurilor din Siam înainte de apariția marii modernizări sub HM Regele Chulalongkorn.
F. H. Turpin, A History of the Kingdom of Siam up to 1770, publicat în 1771, este o altă relatare importantă a istoriei timpurii — în percepția noastră occidentală, desigur.
G. F. de Marini și A New and Interesting Description of the Lao Kingdom, un alt misionar, a fost publicat în 1663. Este vorba și despre talapoi sau călugări și despre limbă.
O descriere exhaustivă a Isanului este de la Etienne Aymonier, Isan Travels. Economia de nord-est a Thailandei în 1883-1884, publicată pentru prima dată în 1895 și 1872, cu zeci de hărți foarte detaliate și nume de locuri.
Fascinant și special. Creștinismul și budismul au multe asemănări. Vizitez Thailanda în fiecare an din 2003, primii zece ani în numele unei fundații. Am stat mai mult în satele din districtul Pai. Am întâlnit o mulțime de călugări vorbitori de engleză și, prin urmare, am putut să privesc în culisele budismului thailandez. Iezuiții ar fi văzut cu siguranță atunci că budiștii nu vor adopta nicio altă credință. Acest lucru este diferit între triburile din nordul Thailandei. Oamenii de acolo sunt animiști și biserica protestantă este deosebit de activă acolo. Am vrut ca aceste biserici și predicatorii lor să stea acasă. Iezuiții au înțeles-o, dar creștinii de astăzi nu. Dar rămâne o contribuție frumoasă, mulțumită lui Piet.
Ultimele ori când am trecut prin Pai (provincia Chiang Mai), am văzut femei musulmane îmbrăcate în negru pe un moped; pare să fie o comunitate drăguță chiar la vest. La Chai Prakan există un templu șintoist oarecum chinezesc. Am vizitat de mai multe ori un templu chinezesc din provincia Chiang Rai și există și biserici creștine catolice în nord.
Animismul este profund caracteristic întregii Thailande (cu excepția probabil provinciilor care se învecinează cu Malaezia cu predominant musulmani): pentru mulți thailandezi, budismul Theravada este un sos bogat în statut care cu greu este pus în practică în afara wat-ului și a tratamentului călugărilor. De asemenea, de exemplu, scuturarea bețelor care prezice viitorul în wat, binecuvântările casei de către călugări, casa spiritelor și „lak muang” (stâlpul urban al penisului) sunt animiste. La fel cum creștinii au revendicat pomii de Crăciun, budiștii au încorporat animismul, dar de obicei fără a încerca să-l încorporeze în învățăturile budiste sau să-l slăbească.
Ultimele ori când am trecut prin Pai (provincia Chiang Mai), am văzut femei musulmane complet îmbrăcate în negru, cu voal, pe o mopedă; pare să fie o comunitate drăguță chiar la vest. La Chai Prakan există un templu chinezesc șintoist. În provincia Chiang Rai, am vizitat un templu după ani de intervale în care nu mă pot decide dacă pregătirea călugărească a băieților săraci de origine chineză este în principal o asistență socială sau un seminar deghizat. Cu mult înainte ca un Buddha uriaș să fie ridicat pe terenul templului, am observat svasticile atrăgătoare (roți care se învârtesc care simbolizează schimbarea eternă și repetarea) deasupra intrărilor și pe acoperișuri. Există și biserici creștine catolice în nord. Numeroasele „triburi de deal” animiste au fost cu greu aduse de marile religii.
Animismul este profund caracteristic întregii Thailande (cu excepția, probabil, provinciile care se învecinează cu Malaezia cu predominant musulmani): pentru mulți thailandezi, budismul Theravada este un sos bogat în statut, care este greu pus în practică în afară de sprijinul pentru „ce” și tratamentul monahi. De asemenea, de exemplu, scuturarea bețelor care prezice viitorul în wat, binecuvântările casei de către călugări, casa spiritelor și „lak muang” (stâlpul urban al penisului) sunt animiste. La fel cum creștinii au revendicat pomii de Crăciun, budiștii au încorporat animismul, dar de obicei fără a încerca să-l încorporeze în învățăturile budiste sau să-l slăbească.
Frumoasa descoperire intr-adevar si multumesc pentru partajarea continutului. În timp ce căutam o altă carte, am găsit și aceasta:
http://www.dcothai.com/product_info.php?cPath=46&products_id=1152
Ar putea fi aceasta traducerea aceleiași cărți?
Salutari Wil
Bună poveste, complimente. În plus: ordinul iezuit cu siguranță nu era sărac, așa cum demonstrează călătoria descrisă în Siam. În Evul Mediu, Biserica Catolică și mai ales iezuiții foloseau ca monogramă Literele IHS și încă o găsești pe fațadele bisericilor, cărți de rugăciune și altare. Fondatorul ordinului iezuit, Ignatius de Loyola, a ales literele IHS drept marca sa de pecete. Explicațiile folosite în prezent pentru aceste scrisori sunt Isem Habemus Socium (Îl avem pe Isus ca însoțitor A fost o ordine bogată, dacă nu foarte bogată, și de aceea literele IHS au fost traduse și prin Iesuitae Habent Satis (iezuiții au destul). ca Iesuitae Hominum Seductorres (iezuiții sunt seducatori de oameni)
IHS este o traducere latină prescurtată a ortografiei grecești pentru Iisus, doar acel nume fără alte prelungiri. Din cauza declinării, IHM (acuzativ) și IHV (genitiv, dativ) apar și în texte. Transliterarea greco-latină este destul de complexă, deoarece datorită unei transliterații doar parțial „modernizate” în cursul Evului Mediu, originea IHS nu mai era clar recunoscută, astfel că în rândul semi-ului au apărut tot felul de „explicații” fără sens. informat și ignorant, de exemplu „Iesus Hominum Salvator” (Iisus Răscumpărătorul omului).
Franciscanul Bernardinus din Siena (1380-1444) răspândise deja pe scară largă ortografia „IHS”. Ordinul iezuiților, care a fost fondat abia în 1534, a fost inspirat în principal de modelul Iisus, de unde și numele lor. Co-fondatorul lor Ignatius de Loyola (1491-1556) cunoștea, fără îndoială, adevăratele origini ale IHS. Deci simbolismul a fost evident pentru el și adepții săi. Drept urmare, IHS a devenit tipic pentru iezuiți.
Ordinul iezuit a scris „sărăcia” în regula sa (lista de îndatoriri) și, prin urmare, este așa-numita „sărăcie”. Nu membrii, dar ordinul ar putea avea proprietate. Existau multe așa-numitele „ordine bogaților” ai căror membri puteau avea proprietăți personale. Cu toate acestea, toți iezuiții erau preoți cu drepturi depline, care, prin urmare, studiaseră mult mai mult decât călugării din majoritatea celorlalte ordine. Acest lucru în sine înseamnă contacte mai intense în clasele superioare. Deoarece iezuiții au oferit și o educație temeinică în propria lor regiune, cea mai importantă activitate a lor pe lângă munca misionară (și în primele zile îngrijirea bolnavilor), mulți oameni bogați au studiat și la un colegiu iezuit. Aceste „cercuri mai bune” au oferit în mod regulat comenzii un sprijin considerabil, așa că nu este surprinzător că a devenit mai bogată decât celelalte comenzi sărace. Dar prosperitatea în raport cu numărul membrilor era adesea mult mai mare în ordinele bogate.
A devenit un ordin extrem de controversat, deoarece în jurul Bisericii Catolice s-a purtat o luptă de putere pe termen lung: conducătorii laici catolici din Europa de Vest versus Papa, care putea conta pe iezuiți. Actorii răi au abuzat apoi în mod deliberat de originile de nerecunoscut ale IHS pentru a discredita și a batjocori ordinul, ca Joseph Jongen de mai sus. În 1773, Papa a fost nevoit să-și retragă sprijinul principal, dar în afara Europei de Vest acea ordine papală a fost ignorată și ordinul a continuat să existe; După Revoluția Franceză a fost refondată oficial de Papă (1814).
Datorită asociației iezuiți/IHS, IHS a fost folosit cu greu în afara controlului lor, dar actualul Papă, Francisc, are IHS în stema sa. Bănuiesc că se întoarce la Bernardinus din Siena.
Corecție: Ultima mea propoziție s-a bazat pe numele lui de papă ales, care ar fi de așteptat de la un franciscan. Cu toate acestea, s-a alăturat ordinului iezuit în 1958, făcându-l primul iezuit care a devenit papă.
Dragă Jef, „Vorbitorii răi au abuzat în mod deliberat de originile anterior de nerecunoscut ale IHS pentru a discredita și a batjocori ordinea ca Joseph Jongen de mai sus”, scrii literalmente asta. Nici măcar un ateu nu batjocorește și nu dorește să jignească pe nimeni, ceea ce bănuiesc că faci.
Actualul Papa este iezuit
Nu știu mai bine decât că IHS este o abreviere a lui In Hoc Signo (în acest semn).
Am aflat odată la școală că IHS înseamnă într-adevăr IeHSus, dar și ichthus, pește în greacă veche și simbolul lui Hristos în primele secole.
Pentru cei interesați, ar trebui să citiți ceea ce este scris în jurământul pe care iezuiții îl depun înainte de a putea deveni membri și a se alătura.
Jurământul iezuit este pe internet. Bucură-te de lectură.