Drumul infam dintre Chiang Mai și Mae Hong Son, binecuvântat cu sute de curbe în ac de păr, este singurul reamintire a unei piese uitate de mult din istoria războiului thailandez. La doar câteva ore după ce armata imperială japoneză a invadat Thailanda pe 8 decembrie 1941, guvernul thailandez – în ciuda luptei aprige pe alocuri – a decis să depună armele.
Generalii care au dat focul: Sarit Thanarat
Astăzi, vă rugăm să acordați atenție feldmareșalului Sarit Thanarat, care a preluat puterea în Thailanda la 17 septembrie 1957 cu sprijinul armatei. Deși nu a fost imediat evident, aceasta a fost mult mai mult decât o altă lovitură de stat la rând într-o țară în care ofițerii jucaseră un rol cheie în viața politică și economică a națiunii timp de decenii. Răsturnarea regimului fostului feldmareșal Phibun Songkhram a marcat un punct de cotitură în istoria politică thailandeză ale cărei ecouri reverberează până în zilele noastre.
Democrația thailandeză: de la cultura satului istoric la un model hibrid thailandez-occidental
Mulți spun că Asia are valori culturale unice din care conducerea autoritara este o parte firească. Cu toate acestea, democrația nu este ceva introdus în Thailanda de Occident. Nu, este rezultatul unei interacțiuni complexe a tradițiilor locale din societatea satului thailandez, precum și a influențelor străine. Să aruncăm o privire mai atentă la motivul pentru care democrația nu este specific occidentală.
O chestiune de suveranitate națională – relațiile dintre Thailanda și Japonia în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial
Fracțiunea militară din jurul primului ministru thailandez, mareșalul Phibun Songkhram, a menținut relații strânse și excelente cu oficialii japonezi de la lovitura de stat din 1932. Logic, pentru că împărtășeau o serie de interese comune.
