Deficiență de vorbire în Thailanda?

Când am plecat de acasă când eram tânăr și m-am înrolat în Marina, am întâlnit băieți din toată Țările de Jos. Bineînțeles, cei din Amsterdam au avut cele mai mari guri și i-au acuzat pe Limburgeri și Groningeri că sunt de neînțeles din cauza deficienței de vorbire.

Eu, născut în Twente, vorbeam și un dialect și, deși ai încercat să vorbești „îngrijit”, a fost întotdeauna clar că am un accent ciudat. De fapt, asta a rămas mereu așa, pentru că mult mai târziu și uneori chiar și acum, se pot auzi originile mele Twente, deși nu am locuit în Tukkerland de zeci de ani.

Diferența dintre două dialecte sau două limbi constă în principal în sunetele care sunt folosite pentru a spune ceva. Un Tukker folosește sunete diferite decât, de exemplu, un thailandez, regional sau specific țării, spunem noi, dar acest lucru nu este în întregime adevărat. Voi reveni la asta.

Vorbirea este ușor pentru majoritatea oamenilor, dar trebuie să vă amintiți că nicio mișcare musculară umană nu este la fel de complicată sau la fel de subtilă precum mișcările limbii necesare pentru a forma sunetele limbajului. Coordonarea mușchilor din limbă, cavitatea bucală, plămâni și buzele care este necesară pentru vorbire este un proces complicat.

Opusul – a înțelege ceea ce îți spune altcineva – este, de asemenea, aproape prea complicat pentru cuvinte. Este un miracol că ești capabil să înțelegi ce îți spune altcineva fără efort conștient. Își mișcă gura și un flux de distorsiuni iese în aer și înțelegi ce vrea să spună.

Cât de greu este de înțeles, devine clar atunci când înveți o limbă străină. Vine inevitabil o etapă în care știi destul de multe cuvinte și poți urma un text scris sau recitat încet fără probleme majore. Dar de îndată ce vorbitori experimentați ai acelei limbi încep să vă vorbească, aveți probleme. S-ar putea să spună doar cuvinte pe care le cunoști, dar vorbirea lor sună ca un flux lung și inextricabil de sunete. Nici măcar nu poți auzi unde începe un cuvânt și unde se termină altul. Se pare că acei străini lipesc toate cuvintele și propozițiile împreună.

Realizarea și înțelegerea sunetelor vorbirii este, pe scurt, o sarcină aproape inumană. O persoană sensibilă ar crede că nimeni nu le-ar putea face copiilor săi și să-i facă să-și asume o astfel de corvoadă. Și totuși asta se întâmplă în fiecare zi. Toate popoarele, toate culturile din lume au folosit o limbă în orice moment și se așteaptă ca copiii lor să învețe să înțeleagă și să vorbească acea limbă la o vârstă fragedă.

Copiii foarte mici pot recunoaște și reproduce sunetele limbii lor materne. Chiar și nou-născuții par să poată auzi diferența dintre limba lor maternă și sunetele unei limbi străine. Au învățat acest lucru prin joc, fără nicio educație explicită, fără examene și fără sesiuni de pregătire sub îndrumări profesionale. Indiferent de modul în care oamenii au rămas cu traume din tinerețe, nimeni nu se plânge vreodată de timpul groaznic prin care au trebuit să treacă pentru că au fost nevoiți să învețe limba maternă de la părinți, tot timpul.

Pentru că limba, orice limbă, este indescriptibil de complicată, nu atât când vine vorba de scris și gramatică, cât mai ales când vine vorba de sunete. Orice dialect sau limbă este adesea incredibil de dificil de învățat pentru adulții din afară: un nativ aude întotdeauna că nu ești un rezident adevărat născut și crescut după pronunție. Dar, o mai spun, un copil învață sistemul extrem de ușor, oricât de greu acționează școala și părinții împotriva lui.

Explicația pentru aceasta, dată de știința fonologică, este că un bebeluș se naște cu o mulțime de idei în cap despre cum ar putea arăta limba sa maternă. Cea mai importantă parte a mecanismului este de fapt deja în creierul tânăr. Tot ce trebuie să faceți este să puneți câteva butoane în poziția corectă. Comutarea acestor butoane se poate face cu ușurință doar până la pubertate, după care este pentru totdeauna prea târziu. Bebelușul acela începe să pună nasturi de la o vârstă fragedă. Există chiar indicii că învățarea limbilor străine începe de fapt în uter. În orice caz, nou-născuții par să fie capabili să distingă între sunetele proprii și cele ale limbilor străine cu un succes rezonabil. Cu mult înainte de a începe să vorbească, au învățat deja ceva despre limba lor maternă.

Am spus mai devreme că o limbă sau un dialect are adesea sunete specifice pe care le-ai învățat de la o vârstă fragedă. Specific nu înseamnă unic, deoarece este foarte posibil ca sunete dintr-o limbă să apară și în altă limbă. La urma urmei, există sute, dacă nu mii, de limbi și dialecte în această lume. Un bun exemplu în acest sens este numele meu de familie Gringhuis. Un „gr” răzuit de la gât la început și combinația de litere „ui”. Lasă un străin să pronunțe asta și vei auzi cele mai nebunești variații. Cu toate acestea, este o limbă care stăpânește acele sunete, pentru că în Arabia Saudită, printre altele, numele meu a fost pronunțat impecabil. Gândiți-vă și la cuvântul Scheveningen, care este, de asemenea, nepronunțat pentru mulți străini.

Și noi, vorbitorii de olandeză, avem dificultăți cu anumite sunete în limbi străine. Observați doar pronunția simplă a lui „th” în limba engleză. Pronunțat cu limba pe dinți, dar de obicei un „d” sau „s” este înlocuit. „Asta” devine apoi „dat” sau „sat”. Mai sunt multe exemple, dar vreau să vorbesc despre „deficiența de vorbire”. Tailanda au.

Desigur, nu este un defect de vorbire, dar thailandezii nu pot sau cu greu pronunță anumite sunete ale combinațiilor de litere din motivele menționate mai sus. „th” și „sh” sunt imposibil pentru el, așa că un magazin „Theo's Shoes” devine „TO-Choo” în cel mai bun caz. Ai idee ce înseamnă un thailandez prin „wonn-wor”? El nu cunoaște V, așa că devine un W, nici nu cunoaște un „l” ca ultima literă a unei silabe și apoi devine un „n”. Corect, el într-adevăr se referă la un Volvo. Luați „Au bon pain”, magazinul american de sandvișuri, pe care îl găsiți și în Thailanda. Acum, americanul însuși are dificultăți cu acest nume francez, dar pronunția thailandeză nu depășește „Oh-Pong-Beng”.

Oricine interacționează cu thailandezi cunoaște micile exemple de cuvinte imposibil de pronunțat. Casa devine hou, soția devine wai, cinci devine fai, dacă vrei să bei vin alb, un thailandez cere un wai wai etc. Pune un thailandez să spună birouri sau chiar mai bine legume, imposibil!

Andrew Biggs a scris un articol frumos despre acel impediment de vorbire thailandeză în Bangkok Post, unde vorbește în principal despre o vizită la IKEA. În Olanda spunem „iekeeja”, un englez spune „aikieja”, iar un suedez – țara de origine a IKEA – îl numește „iekee-a”, abia lăsând să se audă ultimul a. Pe o mașină, Andrew a văzut numele în limba thailandeză și acela tradus fonetic înapoi în engleză a devenit „Ickier”. Gluma este că acest cuvânt înseamnă „neplăcut” sau „de modă veche” în engleză. „Eu” în fața unui nume nu înseamnă prea mult bine în limba thailandeză, așa că IKEA ar putea fi cineva numit KEA, dar o persoană mai puțin plăcută.

A devenit o poveste lungă să explicăm de ce un thailandez face atât de des declarații „comice” despre limba engleză la urechile noastre. În schimb, un thailandez poate să râdă uneori când cineva încearcă să pronunțe corect un cuvânt thailandez. Râsul este permis, atâta timp cât este făcut cu respect pentru limba fiecăruia și nu este descris ca un impediment de vorbire.

Limba? Este mereu interesant! Încă sunt uimit când văd doi oameni ciudați împreună, care scot tot felul de sunete unul altuia. Unul vorbește, celălalt ascultă și oh, de mirare, înțelege și el! Un adevărat miracol!

NB Pentru acest articol am folosit părți de text din cartea „Tongval” de Marc van Oostendorp, care poate fi găsită pe Internet și articolul lui Andrew Biggs în Bangkok Post din 4 decembrie 2011