Dispariția scenariului Thai Noi

Într-una dintre contribuțiile mele anterioare la acest blog, am luat în considerare pe scurt originea limbii scrise thailandeze. Ca un mare fan al diversității culturale, îmi plac limbile minore pe cale de dispariție. Sunt o moștenire vie și, prin urmare, prețioase. Acesta este unul dintre motivele pentru care am luat ceva bască, bretonă, irlandeză și occitană în trecutul îndepărtat.

Cu toate acestea, este – din păcate – una dintre legile limbilor că, din tot felul de motive, acestea sunt permanent amenințate și dispar. Filologii au calculat că din cele 7.000 de limbi vorbite astăzi în lume, 6.000 vor dispărea până în secolul următor... Desigur, dispariția limbilor nu este nimic nou. Majoritatea lingviștilor îl văd chiar ca pe un proces natural. La urma urmei, limbile se pot schimba, iar vorbitorii trec la utilizarea unei alte limbi în anumite circumstanțe. Dar, în multe cazuri, limbile dispar și ca urmare a luptelor culturale, a relațiilor de putere inegale sau pur și simplu a constrângerilor lingvistice, unde problema este adesea mult mai profundă decât cea pur lingvistică, dar are totul de-a face cu amenințarea stimei de sine și a identității, negarea autodeterminării și libertatea de exprimare culturală mențin tradițiile.

Un bun exemplu al acestuia din urmă poate fi găsit în Thailanda, mai precis în Isaan, unde Thai Noi a trebuit să dispară pentru limbajul scris majoritar. În mod tradițional, în Isaan au fost vorbite numeroase limbi, cum ar fi surin-khmer, laoțiană, vietnameză și Phu Thai, pe lângă thailandeză. Inițial, în Isan erau în uz nu mai puțin de trei limbi scrise. De exemplu, a existat khmerul care și-a pus amprenta de la Angkor, în nord-estul ceea ce este astăzi Thailanda și care a fost cu siguranță folosit până în secolul al XIV-lea al erei noastre. A fost înlocuită ca limbă scrisă de Tham, care provine din vechiul mon script, care s-a răspândit ca urmare a extinderii regatului laotian Lan Xang și a fost folosit în principal pentru texte religioase și filozofice. Limba scrisă civilă, oficială, a fost Thai Noi, care a fost creat aproape în același timp cu Tham. Thai Noi a devenit cel mai des folosit script în Isaan din secolul al XVI-lea-XVII. Principala diferență cu limba thailandeză ca limbă scrisă a fost că Thai Noi nu are caractere tonale care să indice înălțimea corectă la care trebuie pronunțat un cuvânt. Cititorii din Isaan au fost considerați suficient de inteligenți pentru a înțelege sensul contextual corect al unui cuvânt.

Unul dintre primele obiective politice ale regelui Chulalongkorn, care a condus Siam-ul între 1868 și 1910, a fost acela de a stabili un program de unificare politică și culturală pe care l-aș descrie drept colonizarea internă a Siam-ului. Prin aceasta vreau să spun că autoritatea centrală din Bangkok este, pas cu pas, vechi orașe-stat și regiuni autonome sub crez: „O națiune, un popor, un monarh” în conformitate cu dinastia Chakri pentru a consolida autoritatea statului și a crea un sentiment de națiune. Unul dintre mijloacele folosite a fostconstrângere blândă' să folosească în viitor doar limba majoritară. Din 1874, guvernul siamez a încercat să convingă partea alfabetizată a populației din Isan că utilizarea thailandeză ca limbă scrisă era mai convenabilă și, prin urmare, mai acceptabilă pentru comunicarea cu guvernul.

Isaanerii trebuiau urgent să-și dea seama că sunt thailandezi… ​​Când această campanie nu s-a prins imediat, s-au luat măsuri coercitive și a început limba thailandeză ca limbă scrisă în educație. Prin introducerea acestei reforme educaționale de anvergură, populația din acest colț al țării a putut fi educată încă de la o vârstă fragedă în conștientizarea că limba și cultura thailandeză erau superioare celor din Isaan... Această reformă a sistemului de învățământ a fost parțial inspirată de îngrijorarea cu privire la implementarea politicii de putere centralistă din Bangkok. La urma urmei, oamenii din capitală au ajuns rapid la concluzia că ar fi nevoie de mulți, dar cu adevărat mulți oficiali noi pentru personalul tuturor acestor instituții guvernamentale nou înființate, centralizate. Iar acei funcționari publici, de preferință recrutați local, trebuiau bineînțeles să cunoască limba tailandeză scrisă... Prima instituție de învățământ complet thailandeză din Isaan a fost Școala Ubon Wasikasathan din Ubon Ratchathani, fondată în 1891 și sponsorizată integral de Bangkok.

Sopha Ponthri și alți doi conducători

Pentru a îndrepta această îndoctrinare a limbii în școlile deghizate în educație în direcția corectă, au fost publicate șase manuale, în succesiune rapidă, scrise de Phraya Sri Suthorn Wohan (Noi Ajaari Yangkul) în nord-est: Munbotbanphakit, Wanitnikon, Assonprayok, Sangyokphitan, Waiphotchanaphijan en Phisankaran. Nemulțumiți cu adevărat de rezultatele constrângerii lingvistice, monitoare au fost trimise la Isaan de Bangkok din 1910 pentru a se asigura că copiii au primit și urmează educația în limba thailandeză. O acțiune care a devenitpremiatodată cu introducerea Legea învățământului elementar obligatoriu, o lege din 1921 care impunea tuturor părinților din Isaan să-și pună copiii la cursuri de thailandeză... În mai puțin de un sfert de secol, Thai Noi ca limbă scrisă și-a pierdut toată relevanța socială și a dispărut...

O vreme a existat rezistență. La sfârșitul anilor XNUMX, un număr de părinți din Ban Sawathi din provincia Khon Kaen, conduși de populara cântăreață Molam Sopha Ponthri, au refuzat să-și mai trimită copiii la școală. S-au temut pe bună dreptate că își vor pierde laoțianul rădăcini și etnie și va deveni thailandez... această rebeliune, care a fost inspirată și de taxe locale noi, mari, s-a răspândit rapid în satele din zona mai largă. La 16 decembrie 1940, poliția a întrerupt o întâlnire la care au participat peste 500 de persoane și a arestat 116 persoane. Sopha Ponthri și trei lideri rebeli au fost condamnați la XNUMX ani de închisoare două luni mai târziu în Khon Kaen pentru "kabotphai nai ratchaanachak' (răzvrătire împotriva împărăției). Restul celor arestați au fost eliberați, dar peste treizeci dintre ei muriseră în captivitate... Khui Daengnoi, unul dintre cei trei condamnați, s-a înecat în mod misterios în închisoare câteva luni mai târziu. Sopha Ponthri ar muri, de asemenea, la mai puțin de doi ani de la condamnare, după ce i s-a injectat un medicament la care s-a dovedit a fi alergic...

Cu câteva foarte puține excepții, isaanerul obișnuit nu-și mai amintește că aveau propria lor limbă scrisă cu abia două generații în urmă... Adesea uităm că o limbă este mult mai mult decât să înșire sunete și cuvinte împreună. O limbă este un depozit al tradiției, istoriei, memoriei culturale și cunoștințelor și este păcat că astfel de lucruri dispar...