Chiang Mai și Chiang Rai

Stăm câteva zile în Nord cu bunul meu prieten Sit, acum tatăl copiilor de acasă.

Prima seară mâncăm la restaurantul Kaithong, singurul restaurant din junglă din lume, cel puțin conform reclamelor. Stai mananca friptura Cobra, eu prefer la fel, dar de la un Python. Ambele au un pic gust de pui fad, dar din fericire sunt servite cu diverse sosuri. Mai târziu în acea seară asistăm la proprietarul afacerii ucigând un șarpe, extragând sânge și punându-l într-un pahar de țuică. Îl oferă unui turist, care îl bea fără să se miște. Se spune că sângele de șarpe crește potența. Trebuie să fi avut nevoie.

A doua zi este acum din nou natura. Luăm un autobuz până la Chomthong pentru a lua un taxi până la Doi Inthanon, cel mai înalt munte din Tailanda, optzeci și cinci sute de picioare deasupra nivelului mării. Este frig în vârf.

Copacii goi și ceața îmi amintesc de Pădurea Arborelui Întunecat din Bommel. Apoi vizităm câteva mici cascade, Siripoon și Washiratarn. Nu putem găsi peștera Borichinda. O altă cascadă mică și în cele din urmă cea mai mare din Thailanda, Mae Ya. Aici înot gol (când s-a întâmplat asta eram încă tânăr și atrăgător). Întors în Chomthong, se dovedește că ultimul autobuz obișnuit a plecat deja. Din fericire, există un autobuz privat taxi.

Părăsim Chiang Mai și facem o călătorie de patru ore cu autobuzul către Chiang Rai. Un peisaj frumos, munți și păduri. Autobuzul ne lasă la Hotel SaenPhu.

Rezervăm un tur organizat la o agenție de turism. Cu încă doi turiști mergem mai întâi în munții de la nord de Chiang Rai, Doi Maesalong. Aici suntem aruncați într-un sat de beton cu magazine de suveniruri. Nimeni nu cumpără nimic, așa că mergem la o fabrică de ceai, care a fost începută ca parte a recalificării culturii de opiu în stimulente mai puțin soporificate. Bem o ceașcă de ceai din simpatie.

Apoi la faimoasele triburi de deal. Două sate Meow se dovedesc a fi nimic mai mult decât supermarketuri turistice. Mă gândesc cu nostalgie la călătoriile mele de acum douăzeci de ani, când unele triburi montane încă trăiau complet în epoca de piatră. Desigur, nu știu dacă atunci au fost mai fericiți.

Continuăm spre Peștera Maimuțelor. La poalele unui munte înalt sunt multe maimuțe. Potrivit ghidului nostru, peștera este înaltă în munți și nu putem vedea totul. Se pare că se grăbește, așa că Sit și cu mine urcăm la etaj, iar ceilalți așteaptă jos. În peșteră se află o statuie mare a lui Buddha, unde Sit mormăie rugăciuni pentru scurt timp.