Un thailandez în Wehrmacht-ul german

De ani de zile am căutat o carte care să facă lumină asupra uneia dintre cele mai interesante pagini din istoria Thailandei celui de-al Doilea Război Mondial. Pe copertă este o fotografie a unui ofițer al germanului Wehrmacht-ului cu trăsături faciale asiatice inconfundabile. Această carte conține memoriile lui Wicha Thitwat (1917-1977), un thailandez care a servit în rândurile armatei germane în timpul acestui conflict. Wehrmacht-ului servise.

În 1936 se înscrisese la Academia Militară din Bangkok și doi ani mai târziu acest aspirant ofițer, împreună cu un alt coleg, a fost trimis în Belgia pentru a studia sistemele militare de comunicații la Școala Militară din Bruxelles. Surprins de invazia germană din mai 1940, nu s-a putut întoarce imediat în Thailanda și din motive care nu îmi sunt în totalitate clare, a apărut brusc câteva luni mai târziu într-o școală militară germană. În sine, acest lucru nu a fost atât de ciudat, deoarece deja de la sfârșitul anului 19^e secolului, la cererea regelui Chulalongkorn, ofițerii candidați thailandezi au fost trimiși la școlile militare europene pentru perfecționare. Cu toate acestea, nu este clar dacă compatriotul său, care fusese trimis cu el la Bruxelles, a plecat și în Germania.

După cum am menționat, Wicha Thitwat a început să studieze la Academia Militară din Berlin, dar la mai puțin de un an s-a înrolat voluntar ca funker sau operator radio în 29^e Divizia Grenadier Panzer a germanului Wehrmacht. La câteva luni după înrolare, a fost transferat la 3^e Divizia Grenadier Panzer. După toate probabilitățile, acest lucru s-a întâmplat cu acordul – tacit – al guvernului thailandez de atunci, deoarece, până la urmă, el nu era doar cetățean thailandez, ci și un aspirant ofițer thailandez și responsabil ca atare...

La începutul anului 1942, el s-a transformat într-o unitate care avea să devină cunoscută ca Batalionul de Est 43. O unitate sub comanda germană formată exclusiv cu asiatici: cel puțin 300 de japonezi făceau parte din această unitate. Logic, pentru că Japonia a fost un aliat al Germaniei din 1938. Majoritatea acestor soldați din Țara Soarelui Răsare erau studenți la diferite academii militare din Germania la izbucnirea războiului și s-au înrolat voluntar. Pe urmele japonezilor, au urmat și câteva sute de coreeni și mongoli veniți din Manciuria. Coreea a fost ocupată de Japonia din 1909 și Manciuria din 1931.

Unul dintre aspectele bizare ale acestei unități deja bizare a fost că în Batalionul de Est 43 au servit și câteva zeci de chinezi. Erau ofițeri candidați ai Armatei Naționaliste Chineze Kuomintang care au fost instruiţi în Germania înainte de război. Printre ei s-a numărat și fiul șefului statului chinez Chiang Kai-shek. Kuomintang-ul se lupta cu japonezii din 1936, care preluaseră o mare parte a Chinei. Acum s-au luptat umăr la umăr în ea Batalionul de Est 43. Un alt contingent special era alcătuit din câțiva indonezieni, care, după ocuparea japoneză a țării lor și prăbușirea asociată a regimului colonial olandez, credeau că își pot face partea făcând slujbe pentru ocupant. Probabil datorită medierii japonezilor, acești adepți ai lui Sukarno au ajuns în uniformă germană.

Oamenii rămași în această unitate erau asiatici capturați în rândurile Armatei Roșii și recrutați din lagărele de prizonieri. Deși cei mai mulți dintre acești foști prizonieri de război s-au întors mai târziu la propriul lor est, compus etnic batalioane ar ajunge. De exemplu, existau unități pentru kârgâzi, kalmoek și oseți. Batalionul de Est 43 a fost desfășurat de la mijlocul anului 1943 împotriva Armatei Roșii și în lupta împotriva partizanilor care operau în spatele armatei germane. În lipsa cărții, pot spune puține despre cariera lui Whicha Thitwat, dar este posibil să fi ajuns la ofițer pentru că în cel puțin o fotografie poartă umerii unui "Führerbewerber', un ofițer candidat. În orice caz, a supraviețuit războiului și după întoarcerea sa în Thailanda a devenit colonel în armata thailandeză. În anii XNUMX, Whicha Thitwat era un atașat militar thailandez detașat succesiv la ambasadele thailandeze din Danemarca, Norvegia și Islanda.

Potrivit Whicha Thitwat, câteva zeci de thailandezi au servit în armata germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Până să pun mâna pe cartea lui, nu am reușit să-i găsesc decât unul și atunci el era încă de origine „mixtă”. Mama lui Lucien Kemarat era franceză, tatăl său era un thailandez din Isaan, care probabil a ajuns în ceea ce era atunci Indochine printr-o oprire intermediară. la douce Franta se rătăcise. Aproape imediat după ce cea mai mare parte a Franței a fost ocupată, Kemarat, în vârstă de 18 ani, a încercat să se înroleze în Waffen SS ca voluntar de război. Candidatura sa a fost respinsă pe motive rasiale, așa că în 1941 s-a angajat în Legiunea Volontaire Français (LVF), o legiune de voluntari creată de colaboratori francezi pentru a lucra cu Wehrmacht-ului să lupte pe Frontul de Est. În rândurile LVF erau condiții mult mai puțin stricte și i s-a permis imediat feldgray pune o stemă. Antrenat inițial ca cercetaș, a devenit în cele din urmă primul tunar al mitralierei grele MG

42. Kemarat a fost rănit și luat prizonier de război de către sovietici la începutul anului 1943, dar a reușit să evadeze și să se alăture unității sale. În vara anului 1943 LVF a fost transformat în „Sturmbrigade Frankreich' și încorporat în Waffen SS unde această unitate ar deveni infamă ca și Divizia Waffen SS Panzergrenadier „Charlemagne”.care, împreună cu voluntari olandezi, norvegieni și danezi SS, a murit în 1945 până la ultimul om. Cancelaria Reichului apăra la Berlin.

Panzergrenadier Kemarat, care a ajuns în cele din urmă cu Waffen SS, a fost repartizat la 10^e (antitanc) companie a Regimentul de Infanterie Nr. 58. Germanii aveau nevoie de carne de tun și sângele asiatic se pare că nu mai era un obstacol pentru Waffen SS. A supraviețuit bătăliilor grele antiaeriene din Ucraina, Pomerania și de pe Oder. Cu câteva sute de supraviețuitori ai Regimentul Infanterie nr 58 a încercat să fugă în Danemarca, dar la 2 mai 1945 această unitate sa predat britanicilor. Nu este clar dacă Lucien Kemarat a fost luat prizonier sau dacă a scăpat în civil. Cert este că s-a întors în Franța după război. Potrivit vechiului meu tovarăș, istoricul militar normand Jean Mabire, el a trăit cel puțin până la începutul anilor 2000, iar în 1973-1974 a contribuit la scrierea cărții sale.La Division Charlemagne: les combats des SS français en Poméranie'....