„Chiang Mai și povestea sa de luptă și mândrie”

Am ajuns în Chiang Mai cu intenția de a vedea orașul așa cum era cu adevărat, sau cel puțin așa cum ar dori să mi se arate. Nu a fost doar orașul filtrelor Instagram și al cafenelelor pentru expat cu artă latte perfectă. Acesta a fost orașul care a fost cândva inima Imperiului Lanna, un regat care, așa cum sugerează și numele, se întindea pe un milion de câmpuri de orez. O țară construită pe războaie și alianțe, de un rege care nu a avut nicio problemă să se alieze cu rivalii pentru a-și extinde regatul. A fost orașul munților care și-a schimbat culoarea odată cu anotimpurile, a fost acea promisiune de misticism care m-a adus aici.

Primul lucru pe care îl observi este atmosfera. Chiang Mai se simte diferit de Bangkok. Este ca și cum orașul respiră adânc, în timp ce Bangkok pare să participe la un maraton fără sfârșit. Chiang Mai vibrează cu o liniște care se simte inconfortabil. La fiecare colț veți vedea temple în stil Lanna, decorate cu sculpturi și acoperișuri cu etaje care se ridică unul deasupra celuilalt ca câmpurile de orez. Modelele Wihan, cu bazele lor ridicate, par să evite pământul. Nu este o arhitectură menită să impresioneze, este concepută pentru a se conecta cu cerul, pământul și oamenii care se mișcă între ele.

Turiștii trec pe lângă temple, îmbrăcați adesea în haine care strigă „uită-te la mine, sunt spiritual”. Contrastul cu tăcerea devotată a localnicilor este ascuțit și inconfortabil. Se deplasează prin oraș aproape ca niște umbre, cu mâinile încrucișate, cu ochii în jos. Există un sentiment clar a ceea ce este încă în viață aici, un sentiment că acest oraș este mai mult decât reputația sa de „capitala hipster” a Asiei de Sud-Est.

Chiang Mai este mândru. Un oraș care prețuiește amintirile secolelor glorioase și care își menține cu încăpățânare propria cultură. Chiar și mâncarea de aici este diferită. Fiecare mușcătură dintr-un fel de mâncare Lanna, cârnatul picant sai ua sau complexitatea sumbră a khao soi, este ca o odă tăcută adusă unui trecut care a fost mai mult decât un capitol dintr-o carte de istorie. Imperiul Lanna a fost cândva puternic, o națiune încrezătoare în sine, care se întinde pe munți, râuri și câmpuri de orez. Pe străzi poți gusta ecourile acelui trecut; o vreme în care Chiang Mai era o fortăreață, un oraș cu ziduri cu un șanț care îl proteja de inamici.

Dar mândria lui Chiang Mai este puțin amară. Este mândria unei națiuni care a condus cândva și acum este doar o provincie. Aici, în nord, atât de departe de Bangkok, simți că există un anumit resentiment, un protest tăcut. Există sentimentul că oamenii din Bangkok nu au înțeles niciodată cu adevărat orașul Chiang Mai, nu l-au apreciat niciodată. Un sentiment că grandoarea Lannei a fost marginalizată, redusă la o notă culturală de subsol.

În timp ce mă plimb prin oraș, ajung la Wat Phra Sing, una dintre bijuteriile orașului. Ho trai, biblioteca, are ceva bântuitor, de parcă ar păstra înțelepciunea unui timp dispărut. Oamenii merg tăcuți de-a lungul pereților, fac fotografii, privesc cu admirație, dar vezi că nimeni nu se deranjează să înțeleagă. Parcă templul ar fi acolo doar pentru imagine, un fundal pitoresc pentru un moment de admirație trecătoare.

Nu pot să nu cred că Chiang Mai, și poate toată Thailanda, se prăbușește sub greutatea propriului trecut. Turismul ține orașul pe linia de plutire, dar este același turism care încet-încet îi mănâncă sufletul. În fiecare seară, când soarele apune în spatele munților, străzile sunt inundate de tarabe care vând suveniruri „autentice” Lanna. Ironia este evidentă, o cultură care se vinde pentru a supraviețui. Dar cine sunt cumpărătorii? Cei care rătăcesc pe străzi, admirând mărturiile colorate, dar nu se uită niciodată dincolo de suprafață.

Chiang Mai pare să se aplece sub povara turismului, așa cum regatul Lanna s-a înclinat cândva sub presiunea Birmaniei și a Ayutthaya. Este un oraș care și-a pierdut autonomia, nu în fața unei puteri străine, ci în fața cerințelor unei lumi care vrea să consume totul și să nu înțeleagă nimic.

Într-un moment de tăcere, stând de-a lungul șanțului de șanț care odată a asigurat protecție, mă întreb dacă regatul Lanna nu ar fi fost mai bine în cele din urmă. Da, a fost o perioadă de război și invazii, de luptă cu Birmania și Siam. Dar era și o perioadă în care oamenii se simțeau conectați cu țara lor, când templele erau mai mult decât decor și când mâncarea purta mândria unei culturi, nu papilele gustative ale unui turist.

Mă hotărăsc să părăsesc orașul cu un amestec de admirație și melancolie. Chiang Mai este frumos, dar este o frumusețe care doare, o frumusețe care demonstrează că există un preț pentru păstrarea trecutului tău în lumea modernă. Poate, cred că, pe măsură ce orașul se micșorează la orizont, este mai bine să pierzi și să fii uitat decât să fii păstrat în fragmente, sacrificat pe altarul turismului.

Despre acest blogger

Farang Kee Nok

Vârsta mea se încadrează oficial în categoria „vârstnici”. Locuiesc în Thailanda de 28 de ani – încearcă să imite asta. Țările de Jos au fost cândva un paradis, dar a intrat în paragină. Așa că am început să caut un nou paradis și am găsit Siam. Sau a fost invers și Siam m-a găsit? Oricum, am fost buni unul cu celălalt.

TIC a oferit un venit obișnuit, ceva pe care îl numiți „muncă”, dar pentru mine a fost în principal o distracție. Scrisul, acesta este adevăratul hobby. Pentru Thailandblog culeg din nou acea veche iubire, pentru că după 15 ani de trudă meriți ceva material de lectură.

Am început în Phuket, m-am mutat la Ubon Ratchathani, iar după o escală în Pattaya locuiesc acum undeva în nord, în mijlocul naturii. Odihna nu ruginește, spun mereu, și asta se dovedește a fi adevărat. Aici, înconjurat de verdeață, timpul pare să stea pe loc, dar din fericire viața nu.

Mâncarea, în special multă - aceasta este pasiunea mea. Și ce face o seară completă? Un pahar bun de whisky și un trabuc. Atunci aproape că o ai, cred. Noroc!

Nu fac fotografii. Arăt mereu urât, deși știu că Brad Pitt palid în comparație. Cred că trebuie să fie la latitudinea fotografului.

Citiți cele mai recente articole aici

Postări mai vechi de la acest blogger

• cultură10 decembrie 2024„Vânzător de plajă într-o lume în care visele se estompează și orizontul promite puțin”
• cultură8 decembrie 2024„O societate care rămâne tăcută în legătură cu partea sa întunecată”
• cultură6 decembrie 2024„Doisprezece camere și nicio vedere spre ziua de mâine”
• cultură4 decembrie 2024„O viață între oțel și mătase”